Panzer's Blog

Just the usual nobody... and sometimes a blogger...

Despre simțul civic și vina altuia

Îmi aduc aminte, că în școala generală ni se preda o materie denumită Educație Civică. La acea vreme nu înțelegeam mare lucru din chestiile predate, dar în timp, unele lucruri le-am înțeles și le-am deprins. Principii și idei pe care le-am preluat mai departe. De atunci au trecut aproximativ 15 ani și acum, când am anumite cunoștinte de viață și anumite principii, mă lovesc de ignoranța și nesimțirea oamenilor. E o chestie stresantă, deoarece încerci să-i explici cuiva ce însemnă să fii cetățean cu simț civic și ce însemnă acest lucru și te lovești de zidul de întrebări. Ală de ce nu face? De ce fură? De ce dă țepe și  fură bani publici ? De ce nu i se iau banii? De ce nu e la pușcărie? De ce aruncă pe jos? De ce nu face curat și nu strânge zăpada din fața blocului? De ce parchează aiurea?

Asta e problema românului actual. Înțelege că democrația însemnă numai drepturi și nicio obligație, iar dacă îl iei la rost să-l întrebi, de ce nu-și face datoria, îți dă replica simplă: Ală de ce nu face? Ce, eu sunt mai fraier? Și aici rămân perplex pentru că, mulți își justifică comportamentul și lipsa de bun simț arâtând cu degetul spre altul.

Consider o absurditate să spui că trebuie să  ne concetrăm pe marii corupți și hoți și nu pe ciupelile și găinăriile de 10 lei. Furtul e furt, nu există grade de comparație, toate trebuie tratate la fel. Sau să te plângi că statul te fură și îți ia banii atâta timp cât tu nu-ți plătești impozitele și taxele. Sau să te plângi că trăiești într-un oraș mizer atâta timp cât tu arunci pe jos și nu te interesează. Sau să te plângi că trăiești într-un oraș poluat, atât timp cât tu nu platești taxe de poluare. Sau să te plângi că statul nu face șosele și autostrăzi, atâta timp cât tu nu plătești rovignete sau taxe de drum. Și exemplele pot continua...

Uneori realizez că sunt unul dintre proștii cu asemenea principii, iar situația asta ipocrită o găsec penibilă pentru că noi trebuie să ne schimbăm. Pare clișeic, dar este adevărat.  Noi ca persoane și ca cetățeni suntem schimbarea. Respectăm legea, aruncăm gunoaiele la coș, nu mai parcăm pe locurile de handicapați. Nu contează că altul nu face. Nu contează că altul fură și noi nu. Să fim noi, cetățeni cu simț civic și apoi să cerem pretenții la alții să facă la fel. Să fim noi fraierii care fac și apoi să arătam cu degetul că altul nu face.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu