Panzer's Blog

Just the usual nobody... and sometimes a blogger...

Nostalgii din copilarie

Cred că pentru fiecare dintre noi, există momente în care stai și te gândești la vremurile copilăriei, la lucrurile frumoase care ți-au marcat acea perioadă a vieții când totul era simplu și fără griji sau probleme. Cred că pentru fiecare în parte, cel mai important lucru care ne-a dat sens copilăriei, au fost desenele animate. De la creațiile celor de la Disney și Warner Bros,  până la creațiile din Țara Soarelui Răsare, în fiecare era un strop de magie (ca la Velpitar)

Țin minte că eu am avut alte gusturi de cât restul. Am preferat întotdeauna genul de acțiune. Cu toate că m-am bucurat și am urmărit cu sufletul la gură, toate serialele consacrate ale copilăriei, ca: Macron 1, Captain Planet, Țestoasele Ninja, Sandy Belle și restul de seriale care ne-au invadat televizoarele post-decembriste, nu mi-au rămas în memorie la fel de mult ca altele.  

Saint Seiya

Primul serial anime pe care l-am vizionat. Țin minte cum le urmăream, în fiecare zi, pe postul francez M6 unde erau traduse sub titlul „Les Chevaliers du zodiaque”( Cavalerii zodiacului). Până nu demult, îl știam doar cu titlul ăsta. Chiar dacă nu înțelegeam foarte bine limba franceza, m-a captivat povestea fantastică cu cavaleri, armuri și influențe mitologice grecești.

Centurions

Soldați, roboți, cyborgi, arme laser, o stație spațială numită SkyVault și un titlu cu referire la elita armatelor romane. Ce îți puteai dori mai mult? Power Xtreme

Thundarr the Barbarian

El, cu sabia Sun Sword, (asemănare izbitoare cu light sabre-urile din Star Wars, dar ce contează),Ookla The Muk si prințesa Ariel sunt responsabili pentru pasiunea mea pentru science-fiction și scenarii  post-apocalipitce pe care am dezvoltat-o începând de atunci.

Biker Mice from Mars

Cum pot să uit de soarecii extratereștri și motocicletele lor marțiene, mai ales pe Modo bad-ass-ul echipei de rozătoare.


X-Men

Primul meu contact cu universul Marvel, pe atunci le urmăream pe nemți pe posturile RTL si PRO 7. Aici aveam probleme grave cu intelegerea, germana era ceva necunoscut la vremea aceea. M-am bucurat totuși ca am apucăt să le revăd mai tărziu pe Fox Kids, nedublate.

Swat Cats


Apărute mai târziu decât restul, prin clasele 7-8, nu mai țin minte exact. Pisici piloți, pe un jet ultra-super-mega-performant și să nu uităm „Get me chopper back-up!”. Priceless.

Uneori stau și îi compătimesc pe copii din ziua de azi, cu toate că au mai multe decât am avut noi  când eram mici , nu cred că se bucură de copilărie la același nivel la care ne-am bucurat noi.
Mai Mult

Back in business...

Cel mai greu este atunci când n-ai mai scris de mai bine o lună, este că nu știi cu ce dracu' să începi. Ai o grămadă de idei pe care vrei să le compactezi într-un singur articol, dar nu știi cum. Mai bine să scriu și să văd ce iese. Ce-am făcut în ultima lună?... Ca orice cetățean responsabil din câmpul muncii, am hotărât că era timpul pentru relaxare și leneveală, așa m-am bucurat de 3 săptămâni de concediu binemeritat.

Săptămâni în care am pierdut timpul exemplar cu multă relaxare, somn, cărți și jocuri video. Singura chestie care n-am reușit să o fac, a fost faptul că n-am scris nimic în tot acest timp. Ceea ce este și ironic, pentru că îmi propusesem ca pe durata concediului, cu tot timpul liber pe care o să-l am, să mă ocup serios de scris. Dar atunci când îți propui să faci prea multe, faci prea puține. Cel puțin am respectat planul inițial, și m-am relaxat cum trebuie.

În fine, per total am pierdut câteva zile și nopți cu Starcraft 2 care prea mult în exces mi-a dat pe langă dependență, niște vise destul de ciudate și foarte intense. Altfel, s-a ridicat la așteptările mele și pot să vă zic doar atât: pentru un gamer înrăit, este un joc antologic, de colecție care nu trebuie ratat. Din punctul meu de vedere, titlul este demn să fie numit continuarea celui mai bun joc de strategie din istorie. Dixit.

Am terminat din nou The Witcher care mi-a mâncat și el câteva nopți bune. Este unul dintre cele mai bune RPG-uri apărute în ultimii ani și chiar a meritat să-l rejoc. Pentru cei care nu au apucat să-l încerce, diversitatea gameplay-ului și a decizilor te captivează imediat, iar ca experiența să fie completă, adăugăm o poveste și soundtrack de excepție.

Mi-am făcut timp să mai citesc puțin. Poate reușesc să fac o recenzie la una dintre cărțile mele preferate, Cantică pentru Leibowitz, că tot mă îndemna o prietenă că mai bine să scriu un articol despre carte decât să i-o povestesc pe scurt. În rest, mai o muzică bună, mai un film- două, mai niște ieșiri cu prietenii și s-a cam dus concediul.

Din păcate, de luni sunt iarăși în câmpul muncii, dar momentan e bine că nu este chiar așa mult de muncă. Cel puțin până la sfârșitul lunii stau și eu ceva mai liniștit. Eu asta sper, acum să vedem.
Mai Mult