Panzer's Blog

Just the usual nobody... and sometimes a blogger...

Jungla socială...

Viaţa este o luptă fără sfârşit, o luptă pentru supravieţuire sau cel puţin aşa se vede din perspectiva mea. Trăim pentru a ne lupta.Totuşi ca oameni, ca ființe sociale, am ales să trăim împreună într-o societate pe care o observ, că pe zi ce trece,  devine din ce în ce mai mult o junglă formată din beton şi asfalt, în care fiecare luptă doar pentru supravieţuirea proprie. O junglă socială, ca să o denumesc mai bine. Şi aici se formează un paradox.

Pentru că, omul de când s-a dat jos din copaci și până în prezent, a ales să trăiască în grupuri mai mult sau mai puţin organizate. A lăsat în urmă instinctele primare în detrimentul vieții într-o comunitate şi a adoptat legile nescrise ale vieţii sociale. A ales, pentru că o viaţă socială îi conferea mai multe avantaje, din mai multe puncte de vedere. Dar nu despre asta, vorbim acum. Voiam să ma raportez la aceste legi nescrise ale societăţii, pe care le consider setul de principii şi valori pe care ţi le impui ca individ la contactul cu alţi indivizi. Principii şi valori pe care le transmiţi mai departe şi formează nucleul unei vieţii sociale.

Dar, până la urmă omul tot un animal rămâne, iar instinctul de supravieţuire, adaptabilitatea răman în subconştientul uman. Şi este totuși, ok, sunt de acord deoarece, viaţa este o luptă pentru supravieţuire, dar totodată aceste instincte, nu trebuie să intre în contradicţie cu legile vieţii sociale. Un echilibru trebuie păstrat. Cât o fi de precar, dar echilbrul trebuie să existe. Şi aici este paradoxul, pentru că ajungem să fim puşi în situaţii, care fac ca acest echilibru să se piardă. Observ acest lucru de ceva vreme. Legile societăţii sunt uşor îndepărtate de legile junglei. Fiecare luptă pentru el, fiecare luptă să supraviețuiască individual, selecție naturală, cel mare îl mănâncă pe cel mic și așa mai departe. Societatea devine tot mai mult o junglă.

Eu unul mi-am stabilit propriile principii şi valori pe care le respect, indiferent de situaţie, dar la fel de bine sunt adeptul selecţiei naturale şi adaptabilităţii. Ştiu trăiesc un paradox sau sunt doar un ipocrit, judecaţi cum credeţi de cuviinţă. Consider, că cel mai bine trebuie să te adaptezi în viaţă, în funcţie de situaţie, dar trebuie să-ți creezi un echilibru care trebuie păstrat. Adică observ cum alţii din jurul meu abandonează principii precum: onoarea, colegialitatea, prietenia, respectul doar pentru supravieţuirea lor ca simplii indivizi. Doar pentru satisfacerea propriilor nevoi. "Călcatul pe cadavare" ,văd că devine din ce e mai evident. Şi în plus observ ambiţionarea asta în instincte pe care eu unul consider, că ar trebui lăsate în subconştient, şi folosite doar atunci când este necesar. Consider că, atunci când trăiești într-un grup social și ai anumite relații cu indivizii acelui grup, lași la o parte acele instincte individuale și te mai gândești și la bunăstarea altora.

Însă, inevitabil ajungi să fii pus în situaţii în care trebuie să-ţi încalci princiipiile, principii care sunt pentru tine, un cod,o religie. Pus într-o astfel de situaţie ce faci? Te adaptezi?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu