Panzer's Blog

Just the usual nobody... and sometimes a blogger...

Light the lies


Fabio XB & Andrea Mazza - Light To Lies (Gareth Emery Mix)
Mai Mult

My december


Decembrie. Crăciun. Nu simțiti, că parcă nu mai are aceași semnificație ca atunci, când eram mai mici și când totul părea învăluit în seminificații pe care încercam să le deslușim. Simțeam sărbătoarea cu toată ființa. Atunci când, abia așteptam să facem bradul și priveam pe geam cu ninge peste un oraș adormit și așteptam să vină Crăciunul. Când totul ni se părea atât de frumos și plin de magie.

Timpul, însă schimbă tot Mai mult viața în general cu ideile și conceptele, pe care ni le încrustează în subconștient. Ne schimbă percepțile, trăirile sau idealurile. Și până la urmă pentru ce, căci inevitabil ajungem să ne amintim și să ne gândim la lucrurile care le-am uitat. Și totuși de ce râmânem agațați în trecut, ancorați la lucrurile pe care le-am făcut, la lucrurile pe care am fi putut să le facem sau la lucrurile pe care n-am vrut să le facem și de ce am ales să facem acele lucruri. Trecutul rămâne intipărit în mintea și sufletul nostru și ne urmărește întotdeauna. Timpul niciodată nu vindecă, complet. Cicatriciile rămân și vor râmâne până la sfârșitul vieții.

Nu putem scăpa de trecut, ne urmărește toată viața. Sau probabil, poate că nici nu vrem să scăpam, de complacem cu ideea, acceptăm și lăsăm lucrurile cum sunt. De ce? Căci, viitorul e un drum neumblat, un drum netrasat și nu știm în ce direcție să o luăm și unde va duce. Și doar acest lucru ne sperie, în adâncul subconștientului nostru. Pentru că, sincer, cred că aceasta este o trăsatură definitorie a condiției umane. Frica de necunoscut, teama de ce nu cunoaștem. Ne temem de viitor, ne temem de schimbare și de nesiguranța pe care o aduce, ne temem de riscurile la care suntem puși în imensul hazard al vieții.

Și probabil de aceea preferăm să trăim în trecut, să ne întoarcem la lucrurile pe care le știam, care ne dădeau confidență și tărie. Suntem lași și fugim calea necunoscutului, din calea inevitabilului. Încercăm să ne ascundem în lucruri pe care le știm și pe care le cunoaștem cu toate că nu mai vrem acest lucru, cu toate că încercăm să scapăm de ele, dar ne complacem. Suntem lași și îndurăm.

Suntem lași și îndurăm, dar păstrăm încă speranța. Speranța, care n-a avut putere sau poate curaj, să părăsească cutia Pandorrei și a ales să trăiască cu oamenii, dar cât ne putem baza pe această speranță. Este ea, atât de puternică? Sau se transformă în ambiție și atunci pierdem imaginea în ansamblu. ”Ambiția este ultimul refugiu al eșecului”. La fel ca de viitor, ne e frică de eșec, ne frică să cădem indiferent, cât de sus suntem. Ne e frică de propriile noastre alegeri și consecințele pe care le succed. De aceea ne ambiționam până în neant, cu idei și concepții destinate de la început sortite eșecului.

Frică. Trebuie să trăim cu frică și trebuie să învățăm, să o controlăm, trecutul trebuie să rămână trecut și să canalizăm toate resursele spre viitor. Să înțelegem frica și să trăim cu speranță.”Cel ce nu are speranța că va învinge, deja a pierdut”.
Mai Mult

Thassos - jurnal de vacanţă

Vorbeam în ultimul articol, că voi povesti mai pe larg și mai concret, despre concediul meu pe care l-am petrecut în Grecia, pe Insula Thassos. Drept urmare, vă voi aduce câteva impresii legate de oameni (în special femei), tradiții, peisaje și alte chestii d-astea. Cam ce vezi într-un concediu.

Aşadar, să încep cum se cuvine. Cu drumul, care după ultimele calcule revizuite, a inclus: un Citroen C4, un rezevor plin, 9 ore, 2 ţări, un gps şi o hartă. La tot amestecul acesta, adăugăm mulţi kilometri (aproximativ 700) şi terminăm cu o traversare marină cu feribotul. Şi ajungem pe insulă. Prima chestie care te loveşte este contrastul fizic, de relief. Contrastul dintre munte şi mare, îmbinate perfect pentru a-ți oferii, indiferent unde stai pe insulă, acelaşi peisaj superb. Livezi de măslini, păduri de conifere, munte, podiş şi deal, aer sărat şi miros de brad, totul pus sub soare. Totul este atât de diferit, față de ce suntem obişnuiţi în ţară. De precizat, o chestie care mi-a plăcut foarte mult: toate casele sunt simetric construite. În sensul că, toate au același tip de acoperiş, aceeaşi ţiglă, aceeaşi culoare a pereţilor, şi cred că au aceiaşi contructori şi zugravi. Indiferent, că este pe malu' mării sau pe vârfu’ dealului. Totul atât de ordonat şi aranjat. Făcut cu cap.

Şi ajungem la litoral că, pentru asta am venit, până la urmă. Aici găsești plaje întinse şi ape verzi, cristaline. Exact ce-ți trebuie. Două chestii pe care le observi imediat când ajungi pe plajă şi eşti român, obișnuit cu litoralul Mării Negre. Unu: este prea linişte și calm pentru o plajă şi doi: plaja este foarte aerisită, chit că e 9 dimineaţa, chit că e 3 după-amiază, ai loc să-ţi pui prosopul sau şezlongul. Şi tot veni vorba de plajă, nu ai grad de comparaţie cu cele autohtone. Poate dacă ar fi, forţat să zicem, valurile. Care, la greci sunt mult mai mici decât la noi. Cam singurul punct slab, pe care l-am observat.

Ca o idee, v-aş recomanda plaja Paradise Beach care are un nisip fin şi apă curată, cristalină, iar ca bonus, valuri mai mari decât în alte părţi. E cam la 40 de kilometri de Thassos City, portul din nord unde te lasă feribotul( locul unde am fost cazați), pe un drum de munte, pe serpentine, cu marea pe stânga şi pădurea şi versantul pe dreapta, care traversează mai multe orăşele pitoreşti şi prietenoase( acel tip de cătune din munți, cu străduțe înguste și clădiri în stil medieval) deci de văzut, ai ce să vezi şi ai unde să te opreşti, dacă vrei.

Să vorbim un pic despre oameni şi ambianţa din orăşelele greceşti. Despre oameni, în special despre femei că, după bărbaţi nu mă uit. Cum să pun lucrurile într- o lumină mai bună? Cred că mă chinui prea mult, așa că le zic direct pe faţă. Fizic vorbind, grecoaicele stau cam prost la acest capitol. Adică în afară de câteva exemplare pe care presupun că le-a ratat, Mama Natură nu prea la avantajat pe grecoaice. Dar în schimb au stil, ştiu să se îngrijească, fără kitch şi machiaj în exces. La acest capitol, n-am ce să zic. În rest femeile care meritau să întorci capul după ele erau, ori bulgărioace, ori românce, ori poloneze sau altă naţie.

Despre ambianţă. Pot să zic că, m-am relaxat şi m-am simţit cu adevărat într-o excursie. Oamenii, în general sunt foarte prietenoşi, deschişi, veseli şi lipsiţi de griji. Un lucru care mă făcea să mă simt foarte ciudat şi reticent la atât de multă bunăvoință, din partea lor. Foarte naţionalişti, țin la propriile valori şi tradiţii. Aici, este de admirat, dar tot odată îi face un pic aroganţi, dar suportabili.

În rest, în oraş, străduţele au un aspect pitoresc, sunt curate iar, ce este frumos că este linişte, tulburată din când în când, de vreun scuterist grec întârziat( aici în principal transportul personal se face pe tot felul de scutere sau motorete) sau claxonul sau muzica unui român sau bulgar. Ce mai este de precizat că după ora 12, majoritatea pravălilor din oraş se închid, iar dacă eşti genul care, la ora 2 noapte îşi ia cola, ţigări sau alte chestii de la magazinul din colţul blocului, aici vei rămâne surprins, de pustiul de pe străzi.

Băutură, mâncare şi scoruri. Sau pe ce şi cum, să cheltui banii pe care i-ai strâns pentru plecare. Să începem cu mâncarea. Bucătăria grecească este foarte variată şi cât de cât se aseamnă cu a noastră sau am importat-o noi. Au o gamă bogată de mâncăruri din peşte şi fructe de mare, gătite în tot felul de combinaţii pe care eu unul nu am avut curajul, să le încerc şi m-am rezumat la chestii tradiţionale gen: porc, vită, miel, paste, pizza. Tradiţonale, d-astea. Oricum, toate feluri de mâncare sunt bine făcute, săţioase şi gustoase şi în principal mult, cât să te saturi.

Şi acum să vorbim despre băutură. Ouzo nu mă atrage aşa de tare, e ok de încercat, în schimb berea tradiţională e bună, iar la capitolul vin, grecii stau prost. Vinul românesc dă la orice oră clasă. În rest, tăriile de supermarket, mai exact romul sau whisky-ul, Bacardi, Captain Morgan, Havana Club sau Jack găseai, nu era panică. Altceva? Sucuri de toate naţiile şi toate felurile, acidulate sau naturale, cunoscute şi ne. Orice.

Şi acum cu preţurile că tot le-am adus în discuţie. Calculate la un nivel european, sunt mai mult decât decente cât şi pentru noi. Adică în zonă turistică, plajă, munte, chestii-trestii, aveai preţuri de Bucureşti, nu de alde Predeal sau Mamaia. Adică o sticlă de apă la 2 litri era 50 de cenţi, o Cola la doi litri 1 euro, o sticlă de Jack era 18 euro. Singurul lucru care mi s-a părut mult a fost când am dat 8 euro pe Cuba Libre într-un bar. Atât. Cu aproximativ 25 euro pe zi, mânănci şi bei pe săturate. De dimineață, până seara. Cât despre alte chestii necesare, carburantul este scump pe insulă şi e normal, deci dacă nu faci plinul pe continent, aici vei da cam un 1.10 euro pe un litru de benzină.

Deci, cam asta a fost, concluziile le trageţi voi, dacă tot aţi avut răbdare să citiţi până la capăt. Grecia, Thassos o destinaţie de vacanţă plăcută.
Mai Mult

So.... how've you been?

Şi... ce s-a mai întâmplat în ultimele luni. Nimic special sau interesant, pot spune. Am reuşit să prind un răgaz și să mă smulg din cotidian, ca să ajung pe malurile însorite ale Greciei, mai exact pe malurile insulei Thassos. O săptămână, pe la sfârşitul lunii august. Câteva impresii?... mai pe larg cu altă ocazie. În principal, a fost frumos, relaxant, m-am distrat şi m-am simţit cu adevărat într-un concediu. Un lucru mai am, de precizat. Am dat peste destul de mulţi români și sincer, nu mă aşteptam să fie atât de numeroşi.

Nu era greu să ghiceşti ce naţie, erau cei care conduceau BMW-uri, Mercedes-uri, Lexus-uri sau alte maşini de ultimă generaţie, Suv-uri sau limuzine, cu muzica dată la maxim, cu geamurile deschise la ora 3 dimineaţa, pe străzile principale. Greci sigur nu erau...

Iar, ca totul sa meargă bine în continuare, m-am întors în ţară cu o frumoasă entorsă la glezna dreaptă, drept suvenir. Rezultat, două săptâmâni de concediu medical în care a trebuit să stau în casă, cât mai imobil posibil. Şi cam aşa s-a scurs o lună de zile. Letargic, şi cu miros de antiinflamator, Voltaren şi Ben Gay...

În restul timpului, am revenit la rutina zilnică, muncă, casă, dormit, şamd... şi astfel am mai trecut încă o lună de zile. Acum, voi încerca să nu mai fiu atât de ipocrit şi să zic că mă ocup de acest blog. Voi scrie dacă voi avea chef, energie sau dacă aşa îmi zice la horoscop şi voi tăcea din gură.
Mai Mult

Nadia Ali

Mai Mult

Taxă de pod, banii unde ajung?

De la 3 august, mai exact de luni, traversarea podului Feteşti-Cernavodă va fi taxată. Acum se va găsi utilitate pentru gheretele care străjuiesc capătul autostrăzii, dinspre Cernavodă. Taxa, nu e cine ştie ce dacă stăm si calculăm exact, 10 lei pentru un autoturism (reprezintă maxim 2 beri pe litoral sau un pachet de ţigări). Mai scump, ar fi pentru camioanele care transportă peste 12 tone, 68 de lei. Care la o adică este insinginfiat pentru cineva care transportă 12 sau peste 12 tone de marfă.

Totuşi treaba este alta, lucru care se obsevă din prima. Faptul că la câte vehicule tranzitează podul şi zona zilnic, şapte zile pe săptămână, 52 de săptâmâni pe an, se strâng nişte bani frumoşi  şi nu mai punem la socoteală sezonul estival. Bani care de fapt şi de drept, ajung la administraţia drumurilor( mai exact, la Comisia Natională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România), bani cu care trebuie să întreţină şi reabiliteze drumuri, soşele, poduri. Că așa este normal.

Acum, am și eu curiozitatea mea. Oare chiar va reabilita,cineva, drumuri şi poduri din aceşti bani sau rămânem la situaţia actuală? Vom vedea felul în care se vor încasa şi cheltui aceşti bani? Va fi pe undeva transparență? Măcar să vedem şi noi ceva, că de furat sigur o să fure, sunt convins, dar măcar să lase și ei ceva în urmă. Un drum nou, o autostradă terminată în 2 ani nu în 10, un pod reabilitat, ceva, orice. Şi atunci e altfel, având baza această infrastructură lumea mai trece cu vederea, vilele construite şi maşinile luate din bani publici.
Mai Mult

RDS o dă în diverse

Dacă până acum, de bine de rău, netul mergea cum mergea, acum cei de la RDS au făcut-o lată. Din punctul meu de vedere. Eu unul, cred că așa fac ei, de obicei nu ştiu de ce mă mai miră treaba asta, dar în fine. S-au gândit ei, băieţi deştepţi să schimbe clasele de ip. Dacă până acum majoritatea ip-urilor de pe RDS se regăseau prin clasa A, s-au gândit ei aşa să treaca la clasa de ip-uri B. Link dacă nu ştiaţi, cum stă treaba cu clasele de ip-uri.


Probabil că toată jongleria asta constă în faptul că astfel, reţeaua RDS va fi trunchiată şi împarţită în mai multe sub-reţele. Numai că jongleria asta, nu cred că a fost făcută cum trebuie şi cineva a scăpat din mingi. Căci, de maxim două săptămâni, conexiunea mea la internet se mişcă execrabil. Erori de conectare, desconectări, căderi de conexiune, download-ul şi upload-ul  execrabil, precum și browsing-ul. Tot tacâmul, ca să fie bine. La început, chiar nu mi-a trecut prin cap că toată târşenia astă vine la ip. Am descoperit schimbarea clasei ip-ului mai mult din întâmplare. Cum era de aşteptat pe site-ul celor de la RDS, nu afli nimic, că nu e nevoie să spună cuiva când şi mai ales, de ce se apucă de jonglat cu ip-uri şi împărţit reţeaua.
Mai Mult

The good side of downfall

Nu ştiu dacă, acesta ar fi un efect direct al crizei financiare, dar tind să cred, că este legat într-un fel cu criza. Vara aceasta a fost, foarte liniştită în ceea ce priveşte, renovările de apartamente şi bormaşine, înfipte în pereţi, de la 7 dimineaţă. Fie soare, fie ploaie, fie sâmbătă sau duminică. Şi mă gândesc că n-au terminat vecinii, tot ce aveau de făcut, că de, românul gospodar nu termină niciodată. Tot timpul va găsi ceva de făcut şi pereţi de găurit. Niciodată, nu sunt destule găuri. Și acum vedem partea bună a crizei. Nu mai se dau credite chiar așa de ușor și nici lumea nu are atât de mulți bani de cheltuit, ca în alți ani. Și care este efectul? Dormi mai liniştit.

Mai Mult

It is joke, right?

Forţele Speciale ale Marinei vor fi trimise la sfârşitul acestui an să lupte în Afganistan. Scafandrii militari vor face parte din comandourile mixte americano-române care luptă împotriva talibanilor. Până la plecarea în misiune sursa
Nu cred şi nici nu vreau să cred, că cineva are un simţ al umorului aşa de bolnav. Probail cineva a făcut-o, din prea mult exces de zel, dar totuşi cât de înapoiaţi mintal pot fi unii oameni, încât să trimită scafandri în plin deşert. Da, în deşert, unde găseşti apă doar dacă sapi. Am verificat, să văd dacă n-am rămas eu în urmă, cu geografia şi să constat că Afganistanul, mai nou, are deschidere la mare. Dar nu este aşa. Acum ce să facem, ordinele sunt ordine dar, totuşi scafandrii în deşert....Să fim serioşi, ce să facă ăia acolo? Înoată în nisip?
Mai Mult

Don't you think we're getting a little carried away?

Lăsaţi omul să se odihnească în pace! N-am nimic, personal cu el, îl consider un adevărat geniu şi un pionier în muzică, am crescut cu muzica lui dar, destul este destul. Oriunde m-aș întoarce şi oriunde aș merge, trebuie să dau de Michael Jackson. La televizor, în ziare, la metrou, pe stradă, pe internet. Sincer, nu credeți că este un pin cam mult? Sincer, nu se gândește nimeni, că deja exagerăm? Iar eu, am impresia că toată treaba aceasta va tinde spre un mare circ. Şi pe deasupra, va fi un circ mediatizat. Aşa, să se bucure întreaga planetă că tot intră ea în doliu.
Mai Mult

Sfantul Sisoe

Există şi este sărbătorit de biserică. Exact pe 6 iulie. Şi chiar vorbesc serios. Şi încă destul de serios pentru,  că este cel mare deci, nu e orice agarici de doi lei. Sfântul Sisoe cel Mare. Un lucru amuzant pe care l-am descoperit accidental în timp ce căutam, în calendarul ortodox altă sărbătoare. Şi ca nu ziceţi că fac mişto sau alte chestii, avem şi povestioară.


Mai Mult

Să moară şi capra vecinului...

Cred că această expresie, ne defineşte cel mai bine ca naţie, sau mai bine spus, defineşte majoritatea naţiei noastre. Ca să nu facem discriminări şi să fim "politically correct". Ce trist sună. Da, asta ne defineşte naţiunea romană. Invidia, frustrarea că altul are şi tu nu.

Să vă povestesc câteva idei care îmi fundamentează, această convingere. În urmă cu vreo 2 săptămâni, vecinul de etaj, a scos pe palier, câteva ghivece cu flori, printre care şi un Ficus destul de măricel. Până aici, este doar un fapt lipsit de importanţă, a vrut omul să mai înfrumuseţe locul unde stă, să-i dea altă alură, chestii absolut normale şi irelevante.

Însă, în urmă cu câteva zile, observ că Ficusul de pe palier a dispărut. La fel, nu am dat importanţă, am considerat că poate l-a luat omul în casă, l-a făcut salată sau orice altceva. Ca apoi, să aflu că de fapt biata planta s-a plictisit de stăpânul său, a făcut picioare şi a plecat în lume să-şi caute norocul.

Mă întreb oare ce minte bolnavă ar vrea, să fure un Ficus. Şi până la urmă, ce dracu să facă cu el? Să-l vândă? Să-l mânânce? Să-l pună pe balcon sau în  bucătărie,  lângă frigiderul autentic marca Fram?  Sau pur simplu, cleptomania a devenit  noul sport național?

Şi care-i legătura cu titlul, vă întrebaţi? Este, pentru că, eu bănuiesc unul dintre vecini, a ajutat ficusul să coboare scăriile, că sigur nu venea cineva din afară tocmai la etajul 3. Cine are ca ocupație vânarea de plante sau ghivece de flori, prin scări de bloc. Invidia, o trăsătură caracteristică românilor. Dacă eu nu am, altul de ce să aibă?
Mai Mult

Intrebăm?

"Dacă ai carte...ai parte..."  Mai crede cineva în poveştiile astea, de adormit copiii? Sau să crezi că prin muncă proprie şi cinstită reuşesti? Sincer acum, mai crede cineva în aşa ceva, într-o societate în care parvenirea este ridicată la rang, de dogmă.
Mai Mult

The little joys of life...


Nu ştiu cum îşi stabilesc alţii standardele de fericirie şi sincer, nu mă interesează aşa de mult, dar totuşi, sunt un pic curios, pot spune. Cât despre mine, fericirea mea se regăseşte în lucruri cât mai simple şi cât mai comune. Lucruri care mă binedispun şi îmi fac viaţa mai frumoasă. Un astfel de lucru absolut comun pentru unii, dar special pentru mine ar fi, regăsirea după aproximativ 14 ani de lipsă, din nou pe rafturile hypermarketurilor, a bomboanelor Skittles.

Sunt acele mici bomboane, colorate, cu diferite arome de fructe care atunci când, au apărut pe piaţă erau pentru mine o schimbare radicală de la Cipul comunist şi atunci, reprezentau tot ce era mai bun din occident. Nu ştiu câţi dintre voi, mai ţin minte apariţia lor şi scurta durată, pe piaţa românească. Aveam în jur de 10 ani pe atunci și îl priveam ca ceva diferit şi nou, care m-a atras instantaneu.

Acum ce pot sa spun, mai mult  decât, că mă bucur să regăsesc un pic din amintirile copilăriei şi să fiu, la fel de fericit ca atunci.
Mai Mult

România pitorească...

...Sau să vorbim despre cum drumurile ţării sunt înţesate, cu basorieliefuri de câini, pisici, iepuri şi alte nenumărate lighioane care au fost destul de ghinioniste încât să fie călcate. Nu am avut foarte multe peregrinări prin ţară, dar am avut destule  încât să observ că primești gratis o lecţie de anatomie animală, la fiecare cinci kilometri, de şosea sau autostradă. Sau poate, am doar eu norocul acesta, deşi sincer mă cam îndoiesc. Oare există cumva o oarecare autoritate naţională care să se ocupe de strângerea stârvurilor de pe şoşele sau doar pur şi simplu se recilează natural. Nu destul, că drumurile sunt în starea care sunt, mai trebuie să ocoleşti bucaţi de carne pe care nimeni nu se sincheşte să le strângă.
Mai Mult

To tolerate....

Cât de toleranţi trebuie să fim? Cât de mult trebuie să acceptăm anumite lucruri ?

Întrebări care nu-şi găsesc răspuns în haosul sinapselor mele. Zic, haos pentru că consider  mintea mea este totuși 
prea " sick and twisted". În general, atunci când vine vorba de oameni consider, că toţi ar trebui să se raporteze la acelaşi standard de principii şi valori pe care eu le am. Şi atunci, când văd că acest lucru nu este realizabil, pentru mine devine deranjant şi toleranţa mea începe să tindă spre 0. Şi de aceea am o părere destul de proastă faţă de societatea noastră. Văd, observ şi analizez lumea care mă înconjoară şi unele lucruri, chiar mă oripilează. Şi ştiu, că n-am puterea să o  schimb sau cel puțin să fac ceva notabil, și atunci totul devine frustrant și enervant.

Probabil, îl consideri un gest cam arogant din partea mea sau probabil  consideri, că sunt doar un frustrat, de cine ştie ce... Dar acesta sunt eu, aceasta îmi este mentalitatea. Oamenii are trebui să aibă acelaşi principii şi valori pe care eu le am. Exagerez sau probabil sunt eu, prea dus cu capul? Se zice că trebuie să acceptăm oamenii aşa cum sunt ei pentru că nimeni nu este perfect. Acceptă şi tolerează, ca să fii şi tu la rândul tău tolerat şi acceptat. Cam aceasta este ideea, fiecare dintre noi, are defecte, fiecare încercă mai mult sau mai puţin să le corecteze. Dar pentru mine aceste chestii sunt imperative şi îmi este foarte greu să trec cu vederea unele chestii.
Mai Mult

Eco-frendly?

Cyanide and Happiness, a daily webcomic
Mai Mult

Gripă şi prostie...

Acum, nu vreau să fiu, eu promotorul apocalipsei, dar această gripă porcină ar putea să devină, o realitate şi pe la noi,  prin părţile acestea. Trebuie să fim, cât de cât pregătiţi. Iar guvernul nostru, în loc să facă ceva util, cum ar fi: să asigure un stoc de antibiotice, medicamente, servicii de urgenţă și aibă planuri pentru a ține toate utilităţile în picioare: apă, electricitate, comunicaţii şi alte cele, el se apucă de trimis scrisori, de pregătire şi avertizare. Căci, exact asta ne lipsea. De ce, am eu vaga impresie, că aceste lecţii de sănătate predate de un oarecare gigel,  sunt o pierdere de vreme şi o risipă inutilă de resurse. Asta se întâmplă după ce, guvernul a picat de prost pentru că, nu mai avem stoc de medicamente necesare.

Oameni buni, poate nu înțelegeți, este un virus, o boală sau o ciumă cum vrei să o numeşti. Pentru ce naiba aş avea nevoie de manual de instrucţiuni? Suntem chiar aşa de retardaţi încât,  să nu ştim cum să ne ferim de un virus? Adică, să fim sinceri, media internaţională bate atât de mult moneda, pe acest subiect, de când a izbucnit epidemia și consider că, populaţia ştie deja de ea şi ştie ce trebuie să facă. Ce poţi face, mai mult decât să te fereşti de zone şi persoane infectate, să creşti imunitatea organismului prin alimentaţie şi vitamine, să depistezi din timp simptomele și să te duci la doctor. Ce se poate spune în plus? Că atunci când te-a lovit virusul să sapi o groapă în pământ şi să-ţi aştepţi sfârşitul? Cuminte, în liniște și fără probleme. Sincer, am am ajuns chiar așa de idioți, încât trebuie să fie împărțite broșuri care ne informează cum să ne apărăm de un virus?


Mai Mult

30,1, 2 şi eventual 3 Mai pe litoral....recenzie

Un week-end petrecut pe litoral, s-a sfârşit, din păcate. Nu ţin neapărăt să zic, că am evadat din cotidianul urban doar, pentru că a fost ziua de 1 Mai. Am preferat să mai ieșim din București, pentru o doză de liniște și relaxare. Singura legătură a fost, că s-a nimerit să fie vineri care automat a legat-o de un week-end, petrecut cât mai departe de asfalt, sticlă şi beton. Astfel, joi seară ne îndreptam spre Vama Veche. Impresii din şi despre litoral:

  • Șoselele patriei sunt pline de tâmpiţi şi teribilişti. Cred că toată lumea știe.
  • Vremea rea nu contează dacă, ai cu cine şi ştii cum să te distrezi şi să te simţi bine.
  • Vama Veche a ajuns, o amintire pe care nimeni nu încearcă să o transforme în prezent. Și ce este mai ipocrit, este faptul, că nimeni nu face nimic în acest sens.
  • Fauna locală din Vamă se îmbogățește în fiecare an specii noi. Şi una, mai degenerată decât cealaltă. Involuție, sincer.
  • Mamaia mi se pare o staţiune prea mare să o baţi la picior. Chiar dacă, ai chef să te plimbi.
  • Mamaia a rămas aceeaşi staţiune de fiţe, cocalari şi piţipoance. Te aşteptai la altceva? Eu unul da.
  • Minimalul a devenit noua manie naţională, și toată lumea o ascultă. Mai puţin eu.
  • Turismul românesc mai are încă, de învăţat multe, dar a luat-o pe drumul cel bun. Dar tot rămâne la şcoala pentru copii cu dezabilităţi.
  • O telegondolă pe litoral mi se pare ce mai mare aberaţie. O aberație mai mare consider faptul că, există oameni care chiar o folosesc.
  • Un internet wireless care se rezumă la doar o masă în tot hotelul, nu face bine unui internet addict. Deloc.
  • Internetul mobil, de la Vodafone şi Opera mini, ajută addict-ul de mai sus să iasă din sevraj.
  • Romul şi cola fac cea mai bună echipă. Mai ales cu lămâie şi în cantităţi, să le zicem, mai mult decât moderate.
  • O mică ocolire a drumului de întoarcere prin Năvodari, te scoate în Cernavodă şi te scapă de o aşteptare de calvar. Putem să-i spunem, ”the scenic route”, pentru că ai ce să admiri pe acel drum.
  • Bucureştiul pare la fel de trist cum l-am lăsat în urmă cu 4 zile. Păcat că nu avem altă alternativă.
Per total, a fost un week-end frumos, distractiv, departe de agitația și stressul orașului dar, putea să fie un pic mai cald. Și atunci, era perfect.
Mai Mult

Armin...van...Buuren...will be back

Vara asta se anunţă trance...Pe 31 iulie, toate drumurile duc la Mamaia. Armin van Buuren revine, sper, că într-un show de zile mari. Sincer,după Armin only de anul trecut în care a mixat 9 ore în continuu şi a ridicat Arenele Romane în aer, un alt show care să se ridice la nivelul lui, n-am mai avut ocazia să-l întâlnesc. Sau poate, sunt eu prea înnebunit după muzia trance, ca să nu fiu obiectiv. Dar nu mai contează. Armin, revine şi pregătirile încep.

Mai Mult

Jungla socială...

Viaţa este o luptă fără sfârşit, o luptă pentru supravieţuire sau cel puţin aşa se vede din perspectiva mea. Trăim pentru a ne lupta.Totuşi ca oameni, ca ființe sociale, am ales să trăim împreună într-o societate pe care o observ, că pe zi ce trece,  devine din ce în ce mai mult o junglă formată din beton şi asfalt, în care fiecare luptă doar pentru supravieţuirea proprie. O junglă socială, ca să o denumesc mai bine. Şi aici se formează un paradox.

Pentru că, omul de când s-a dat jos din copaci și până în prezent, a ales să trăiască în grupuri mai mult sau mai puţin organizate. A lăsat în urmă instinctele primare în detrimentul vieții într-o comunitate şi a adoptat legile nescrise ale vieţii sociale. A ales, pentru că o viaţă socială îi conferea mai multe avantaje, din mai multe puncte de vedere. Dar nu despre asta, vorbim acum. Voiam să ma raportez la aceste legi nescrise ale societăţii, pe care le consider setul de principii şi valori pe care ţi le impui ca individ la contactul cu alţi indivizi. Principii şi valori pe care le transmiţi mai departe şi formează nucleul unei vieţii sociale.

Dar, până la urmă omul tot un animal rămâne, iar instinctul de supravieţuire, adaptabilitatea răman în subconştientul uman. Şi este totuși, ok, sunt de acord deoarece, viaţa este o luptă pentru supravieţuire, dar totodată aceste instincte, nu trebuie să intre în contradicţie cu legile vieţii sociale. Un echilibru trebuie păstrat. Cât o fi de precar, dar echilbrul trebuie să existe. Şi aici este paradoxul, pentru că ajungem să fim puşi în situaţii, care fac ca acest echilibru să se piardă. Observ acest lucru de ceva vreme. Legile societăţii sunt uşor îndepărtate de legile junglei. Fiecare luptă pentru el, fiecare luptă să supraviețuiască individual, selecție naturală, cel mare îl mănâncă pe cel mic și așa mai departe. Societatea devine tot mai mult o junglă.

Eu unul mi-am stabilit propriile principii şi valori pe care le respect, indiferent de situaţie, dar la fel de bine sunt adeptul selecţiei naturale şi adaptabilităţii. Ştiu trăiesc un paradox sau sunt doar un ipocrit, judecaţi cum credeţi de cuviinţă. Consider, că cel mai bine trebuie să te adaptezi în viaţă, în funcţie de situaţie, dar trebuie să-ți creezi un echilibru care trebuie păstrat. Adică observ cum alţii din jurul meu abandonează principii precum: onoarea, colegialitatea, prietenia, respectul doar pentru supravieţuirea lor ca simplii indivizi. Doar pentru satisfacerea propriilor nevoi. "Călcatul pe cadavare" ,văd că devine din ce e mai evident. Şi în plus observ ambiţionarea asta în instincte pe care eu unul consider, că ar trebui lăsate în subconştient, şi folosite doar atunci când este necesar. Consider că, atunci când trăiești într-un grup social și ai anumite relații cu indivizii acelui grup, lași la o parte acele instincte individuale și te mai gândești și la bunăstarea altora.

Însă, inevitabil ajungi să fii pus în situaţii în care trebuie să-ţi încalci princiipiile, principii care sunt pentru tine, un cod,o religie. Pus într-o astfel de situaţie ce faci? Te adaptezi?
Mai Mult

A chance...

O simplă şanşă. Dacă ai avea o acum simplă şi singură şansă, de a schimba trecutul, ce-ai face? Dacă ai avea această putere, ai schimba ceva?

Şi aici nu vorbesc de faptul, să faci ceva ca să schimbi istoria ori să te întorci în timp, să-i omori pe Hitler şi pe Stalin sau să cumperi acţiuni la Apple sau Microsoft sau să ajungi înainte lui Columb în America ori să găseşti aurul Aztecilor. De treburile astea, vorbim altă dată, acum vorbesc doar, de simpla idee, că dacă ai avea o singură şanşă de a schimba ceva în viaţa ta, ai face acest lucru? Ai schimba ceva?

Mulţi cred, că ar face-o fără să se gândească prea mult. Ar acţiona impulsiv, cu siguranţă. Pentru că, fiecare dintre noi are regrete şi lucruri, de care ne învinovăţim şi suferim de pe urma lor. Toţi am făcut alegeri proaste şi am luat decizii care au durut şi au dus la suferinţă. Lucruri pe care le-am schimba, dacă am mai avea ocazia. Dar aici treaba nu este chiar aşa de simplă, la prima vedere. Aceste lucruri trebuie analizate în profunzime. Chiar merită, să ai speranţa, că vei schimba ceva sau trebuie doar, să laşi lucrurile în pace?

Hazardul universal este inevitabil. Viaţa, în esenţa ei este guvernată de hazard. Destin nu există, nimic nu este predestinat, există doar alegerea şi felul cum, tu o foloseşti. Poate acel lucru mărunt pe care tu l-ai schimba poate să devină, ceva mai bun sau la fel de bine, ceva şi mai rău. Atunci ce-ai face? Şansa ţi-ai irosit-o, ultima dorinţă din lampa duhului s-a dus. Ajungi din nou în coşmarul regretelor şi vinei.

De aceea eu zic, că trecutul trebuie lăsat în pace.Trebuie să învăţăm să trăim fără regrete, să învăţăm din experienţa deciziilor noastre bune sau rele. Viaţa este prea scurtă ca să o mai complici cu regrete şi să trăieşti în trecut. Este un joc de ruletă rusească, în care tu iei decizia de a roti mai mult sau mai puţin butoiaşul. Trecutul trebuie să rămână trecut, dar totodată să învăţăm din el.

Acţiunile tale te-au adus în prezent, bune sau rele, ele ţi-au modelat calea până acum. Crezi că dacă te-ai întoarce şi ai schimba ceva, ar mai rămâne aceeaşi cale pe care o urmezi? De aceea trebuie să privim înainte şi să învâţăm din experienţa trecutului. Şi acum spune-mi, ai mai schimba ceva, dacă ai avea acestă şanşă?
Mai Mult

Le roi est mort vive le roi

Hell... it's about time. Au trecut aproape 3 luni de la ultima postare, timp în care nu am făcut aproape nimic, notabil, doar pot spune, că a fost o perioadă fără inspiraţie şi  fără chef de scris. E timpul pentru un nou început. Şi totodată timpul pentru schimbare. Am început cu tema bloguluiâ pe care o văd mai interesantă aşa şi mult mai accesibilă. Acum, eu zic că m-am întors să scriu şi am chef nebun dar, să văd până când mă vor ţine bateriile.
Mai Mult

I got older

Mai Mult

Againts Chronos

Tempus fugit... Timpul trece. Trece prea repede și niciodată nu este destul. Ne place să credem, că trăim în secolul vitezei, ne place să credem, că avem destul timp. Cu toate, că  ne-am simplificat lucrurile şi stilul de viaţă cu mult, comparativ cu generaţiile anterioare, nu pot să observ ironia vieţii. Niciodată nu ne ajunge timpul pe care l-am câştigat. Aţi observat, cum întotdeauna suntem în criză de timp, cum întotdeauna suntem grăbiţi şi cum nu ştim ce să facem mai întâi, nu ştim în ce direcţie să o luăm. Tot timpul pe grabă, tot timpul în întârziere, amânam lucruri de pe azi pe mâine şi de pe mâine, mai departe şi totuşi nu ne ajungem cu timpul.

Când a fost ultima dată când ați realizat, că nu aveți nimic de făcut şi pur simplu, v-ați bucurat de timpul liber. Eu, unul nu-mi aduc aminte. În fiecare zi, parcă timpul se îngustează, se deformează, transformând o oră într-un minut, ca niciodată să nu-ți ajungă timpul, iar
 timpul liber nu mai există, devine încet, dar sigur un simplu concept, tot mai abstract. Ne organizăm timpul, ţinem orare şi agende, stabilim priorităţi, termene, dăți. Până la urmă pentru ce? Tot ducem lipsă de timp.

Şi cam acesta este adevărul. Alergăm grăbiţi spre autobuz sau metrou, ne crizăm atunci când întârzie sau se mişcă încet sau este trafic, ne verificăm ceasul din 5 în 5 minute( uneori devine un gest reflex, verificând ceasul cu fiecare minut care trece), ajungem aproape de întârziere la servici, muncim câte 10-12 ore pe zi, mâncăm toate tâmpeniile de fast-food( că este o masa rapidă, nu?), tot pe fugă, alergăm grăbiţi la facultăţi sau mastere, iar în criză de timp şi într-un final ajugem acasă şi constatăm câte lucruri mai avem de făcut şi cât de puţin timp mai avem la dispoziţie. Iar apoi, în următoarea zi, o luăm de la capăt. Cam acesta este ciclul modern de viaţă, criză permanentă de timp.
Mai Mult

Inevitabil

Suntem inevitabila consecinţă, a propriilor greşeli. Încerc să-mi explic de ce întotdeauna ajungem să facem aceleaşi greşeli, să luăm aceleaşi decizii care duc la o nouă și inevitabilă greşeală. Este în natura umană? Este în fondul genetic? Sau este pur şi simplu este doar, condiţia noastră ca oameni să greşim la nesfârşit?

Luăm decizii care ne aduc suferinţă şi durere, creeăm mai multe probleme, decât rezolvăm şi cu toate că ne amăgim, că data viitoare vom lua decizia corectă sau vom acţiona în altă direcţie, ajungem inevitabil la acelaşi rezultat. Probabil că, trăim cu speranţa, că lucrurile nu se vor repeta din nou. Speranța...

Se spune, că nu moare niciodată. Speranța este cea care ne face mai puternici, ne face să ne adunăm forţele rămase şi să mergem mai departe, să lăsăm trecutul,  dar tot ea ne afectează alegerile şi deciziile şi lucrurile pe care încercăm să le lăsăm în trecut, în urmă. Și astfel, istoria se repetă iar, tu ajungi să te gândeşti că, mai bine părăsea şi speranţa, cutia Pandorrei.


Sau poate emoţiile şi sentimentele noastre ne blochează raţiunea şi rămânem să luăm acelaşi decizii pe care am decis să le evităm. Sau poate, că trăim în trecut şi ne stabilim standardele şi aşteptările la lucruri care trebuie să rămână uitate și nu facem pasul mai departe la "Şi ce-ar fi dacă". Poate din frica, de necunoscut sau obişnuiţă, rămânem în acealaşi orizont care se repetă. Trăim blocaţi în aceeaşi peşteră a condiţiei noastre, fără să sesizăm exteriorul sau poate că inconşitent nu vrem să-l sesizăm.

Mai Mult

Colaborări

Arhiva