Panzer's Blog

Just the usual nobody... and sometimes a blogger...

Filozofeli nocturne

Încă o noapte, în care încerc să adorm, dar gândurile mă ţin treaz, cu precădere un anumit gând care s-a fixat în mintea mea precum un bolţ de câteva zile și nu-mi dă pace. Un simplu gând, o simplă întrebare, căreia încerc să-i găsesc o explicație? De ce există acestă atracţie, aproape instinctuală a oamenilor către lucruri, fapte sau persoane  pe care nu le pot avea sau idealuri aproape imposibil de atins. Un fapt, observat la mulţi oameni, chiar şi la propria persoană, un fapt căruia, îi  caut rostul.

De ce ne atrage pe noi, ca oameni mărul care este pe cea mai înaltă creangă mai mult, decât cel de pe o creangă mai joasă sau de pe jos? De ce trebuie să escaladăm cel mai înalt munte sau să coborâm în cel mai adânc abis? E ceva din instinct? Este cumva atingerea idealului, o mulţumire proprie, o răsplată pe măsură? O încercare a subconştientului de a evada din monotonia rutinei şi mediocrităţii? Încercare de a găsi un răspuns la sensul vieţii şi sensului nostru ca oameni?

Şi de ce atunci când ne atrage ceva atât de mult și nu putem ajunge, ne axăm pe ideea de a ajunge la acel lucru, aproape fanatic? Probabil, o fi vreo rămăşită a creierului nostru animalic, o urmă a instinctelor primare: evoluţia şi selecţia naturală sau este doar o simplă deviere de la normal, o dogmă în care ne încredem orbeşte, dar nu o putem înţelege. O expresie a personalităţii noastre sau doar un vis etern?

O problemă pe care încerc să o explorez şi să o explic, o întrebare retorică care îşi caută un răspuns. Şi încă ceva, că era să uit, ce se întâmplă atunci când, ajungi la măr, ajungi în vârful muntelui, îți atingi idealul şi constaţi, că nu este ceea te aşteptai să fie, că de fapt doreai altceva? Ce faci atunci?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu