Panzer's Blog

Just the usual nobody... and sometimes a blogger...

Util şi practic? altă dată...

Aţi observat în supermarket-uri, că o parte din cei care au căruţe, cară în ele, 5-6 produse sau chiar mai puţine, produse care ar fi intrat lejer într-un coş de mână. De aceea când te duci la cumpărături nu mai găseşti căruţe în schimb, ai stive de coşuri de mână. De ce oare? Nu este logic pentru un salam şi 2 iaurturi să iei un coş de mână, mai manevrabil, mai uşor, mai practic, mai util. Îți este chiar așa de lene să cari un coș de mână.

Sau ai mentalitatea dobitoacă:„De ce să car un coş de mână, când pot lua un căruţ chiar dacă iau decât 3 produse amărâte. Să ocup loc mult, să împedic pe ceilalţi, să ocup spaţiu la casă, doar ca să mă simt eu bine”. Nimeni nu se gândeşte că este mai practic să cari un coş în mână decât ditamai căruţul. Nimeni nu se mai gândeşte la utilitatea acţiunilor lor. Și se mai miră de ce se uită lumea urât la ei.

Observ acest lucru zi de zi. Cum scria şi Zoso, lumea nu mai gândeşte la utilitatea acţiunilor lor, cumpără tot felul de lucruri dar nu se gândesc dacă le sunt practice la ceva. Ce să faci, infatuarea este boală grea pe care lipsa din anii comunismului, a agravat-o, de aceea avem oameni care au tehnică de ultimă generaţie pe care o folosesc la capacitatea pentru care a fost creată, dar stau în garsoniere tip cutii de chibrit, şi plătesc rate la bancă de le vine acru, de aceea avem atâtea maşini de teren pe străzile aşa aglomerate din Bucureşti. Mentalitea de avea ce este mai scump pentru, doar a face în ciudă vecinului.

Am și  eu, visurile mele şi îmi doresc multe, dar cel puțin gândesc înainte. Mă gândesc dacă pot să îmi realizez din punct de vedere financiar aceste visuri şi planuri, căci din acest punct de vedere, este cel mai important. Cum mă afirmă  faptul, că am o plasmă de 2 metri, un laptop sau telefon de ultimă generaţie, dacă nu mai pot să  supravieţuiesc. Din fericire, unii dintre noi se mai gândesc la astfel de lucruri și sunt cerebrali, însă pentru toţi ceilalţi există bănci care vor da credite şi magazine care îşi vor vinde produsele.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu