Panzer's Blog

Just the usual nobody... and sometimes a blogger...

Despre sinucidere

De ce unii oamenii aleg sinuciderea? O întrebare pe care n-am înțeles-o nicodată și nici nu i-am găsit un răspuns. Cât de importante pot fi motivele care sa te ducă în acea situaţie? Din punctul meu de vedere nu înţeleg sinucigaşii şi nici nu-i voi înţelege vreodată. Asta este viaţa pe care o trăim, bună, rea este singura, nu mai avem monede să mai încep din nou.  De ce trebuie să o termini?


Pur şi simplu nu înţeleg sinuciderea. Înţeleg totuși, sinuciderea ca eutanasiere, atunci când eşti pe moarte, în chinuri şi ești conștient că se va termina şi vrei să nu mai suferi, terminând-o cât mai repede. Înţeleg chiar și sacrificiul. Să te sacrifici pentru o cauză, pentru o persoană, mai puţin sacrificiul religos şi ideologic care mi se pare altă mare tâmpenie inoculată aiurea. Să nu mai zic că conform religiei noastre sinuciderea este cel mai mare păcat.

Dar în continuare unii oameni preferă să recurgă la acestă ultimă soluţie. Pentru motive total aiurea. M-a părăsit femeia, m-a părăsit bărbatul, am rămas fără bani, am datorii, m-a dat afară de la servici, am rămas pe drumuri, am o depresie, am pitici pe creier şi îmi zic să sar de la balcon, m-am plictisit de viaţă şi tot felul. Tot felul de motive care până la urmă îşi au o  rezolvare. Trebuie să lupți în continuare, indiferent de costuri.


Până la urmă consider sinuciderea o laşitate, fugi de probleme şi necazuri, renunţi să mai lupţi şi alegi calea cea mai simplă. Oameni cu minţi slabe care preferă să facă acest act de laşitate decât să înghită tot şi să meargă mai departe. Nu rezolvi nimic dacă alegi această cale. Viaţa merită trăită, cu lucrurile bune şi rele din ea. Aceasta este echilbrul, nu poate fi tot numai lapte și miere, dar mulţi nu înţeleg acest lucru, preferă sfârşitul că este mai simplu.

14 comentarii:

Anonim spunea...

da in mare parte ai dreptate...vroiam sa povestesc ceva important care mi s-a intamplat mie si care mi-a marcat viata...aceeasi parere aveam si eu ca tn,ca oamenii care recurg la sinucidere nu dau dovada decat de lasitate...ii condamnam...pt mn oamenii care alegeau sa nu mai traiasca erau oameni cu dizabilitati...dar exista si alte lucruri care determina sa te gandesti la moarte,eu eram sau cel putin asa vroiam sa ma vad ca fiind o persoana puternica ,am suferit un necaz peste care nu am putut trece foarte usor,dupa aceea am cazut intr-o depresie,absolut nimic nu mai avea rost in viata mea,nimeni nu imi intindea o mana,ajunsesem sa urasc pe toata lumea,uram starea in care ma aflam,ma uram pe mine... nu aveam puterea necesara sa trec peste asta cu toate ca ma luptam din rasputeri,eu sunt o persoana care stie ce vrea de la viata si absolut tot ce mi-am propus am reusit sa duc la final...asta poate ca sunt si foarte ambitioasa,nu am avut nici macar un sprijin,am incercat sa vb cu persoanele apropiate dar nimeni nu a putut sa ma scoata din starea in care eram si intr-o zi am avut un impuls si am hotarat ca nu mai vreau sa traiesc,am inghitit 24 de pastile de preductal,din fericire m-a gasit mama la timp si m-a dus la doctor.pana sa ajung la spital eram intr-o stare in care nu puteam sa vorbesc nu puteam sa stau in picioare dar auzeam ce se intampla in jurul meu ca si cum s-ar auzi dintr-un butoi,am simtit disperare lu mama si durerea ei,m auzit-o cum tipa la mn si ma intreba de ce am facut asta....atunci am simtit ca mi se rupe inima in mine in acel impuls eu nu m-am gandit la persoanele care ma iubesc dar nu stiu sa arate asta (cam asa e mama mea)Cel mai dureros lucru care i se poata intampla unui parinte este sa iti vezi copilul cum moare si sa vezi ca nu poti sa il ajuti cu nimica...era disperata nu stia ce sa mai faca...cand am auzit cat de mult poate sa sufere si cat de disperata era mi-am dat seama ca am facut cea mai mai mare greseala din viata mea...in acele momente simteam cum ma sfarsesc vroiam sa scap vroiam sa ajung repede la spital sa imi revin si sa pot sa o linistesc ...simteam cum mi se sfarseste viata,simteam cum ma sting dar vroiam mai mult ca oricand sa traiesc...am ajuns la spital apoi,am fost salvata...si ii multumesc domnului din suflet pentru asta am primit inca o data cel mai frumos cadou din lume ...VIATA...familia mi-a fost alaturi dupa aceea ,am reusit sa trec cu bn peste asta,am invatat o lectie dura...in primele saptamani m-am simtit foarte rau,aveam aceleasi stari depresive inca de data asta mult mai intense...dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reusit sa trec peste asta am avut puterea sa o iau de la capat,acum sunt alt om,m-am schimbat de la cer la pamant,am invatat ca te iubesc foarte multi oameni care din pacate nu stiu sa demonstreze asta,am invatat ca viata este cel mai important lucru de pe acest pamant,am invatat ca timpul nu vindeca ranile,dar te ajuta sa te mentii pe linia de plutire,am inteles ca orice necazuri ai avea trebuie sa treci prin ele chiar daca nu ai pe nimeni sa care ajute macar cu o vorba buna pe mn m-a intarit teribil de mult experienta asta si m-am descoperit ca sunt in stare de mai multe lucruri decat par,anul acesta vreau sa ma inscriu la psihologie si sa devin un medic bun,vreau sa ii ajut pe oamenii pe care acum multa vreme aveam un oarecare dispret pt ei...pe sinucigasi

Barbosu Eugen spunea...

"Înţeleg sinuciderea atunci când eşti pe moarte,în chinuri şi şti că se va termina şi vrei să nu mai suferi, terminând-o mai repede."
probabil exista mai multe feluri de suferinte, in afara de cele fizice, la fel de mari (nu stiu daca nu cumva e o absurditate sa zici ca exista termene de comparatie/masuri pentru suferinte, dar in fine, nu asta e relevant)
cred ca problema sinuciderii e ceva mult prea intim pt. om ca sa ai dreptul (la modul general vorbind) sa dai verdicte sau sa tragi concluzii
la urma urmei, zicea ala in Hamlet "o clipa, un ceas, un VEAC", as putea completa un VEAC, tot un drac; nu sustin inutilitatea vietii cu vehementa, ci doar privesc inutilitatea aceasta ca pe o "posibilitate"
sau mai era o vorba, nu stiu unde am auzit-o, dar mi-a placut (ultimul om la care i-am "redat-o" era un batranel ce nu cred ca mai traieste la ora asta, asa ca ai grija! :p ): sa traiesti cat vrei si sa faci ce vrei atata timp cat traiesti!
cu aia care se sinucid din dragoste nu-s nici eu de acord, dar motivul pe care il aduc este unul malefic (iar:) si anume ca nu merita nici un om sa te sinucizi pentru el (i-as zice ceva in genu' "du-te invartindu-te proasto, cu cretinu' tau ala cu IQ 40 cu tot !"), dar atentie, ma refer aici la sinucidere, nu la sacrificiu, si sunt constient ca atunci cand vin cu teoria valorilor intr-o asemenea argumentatie imi afirm ipocrizia (sau reaua influenta dobandita, autenticitatea, propria parere, ma rog), pentru ca folosesc pretextul relativitatii, in loc sa vin cu o analiza lucida, impartiala (mai aproape de adevarul rece, ca sa zic asa)

Anonim spunea...

e al doilea blog pe care lam citit cautand "despre sinucidere" pe google...desi articolul e mai scurt decat primul pe care lam citit, si care era mai "optimist"...problema a fost abordata altfel...mia placut articolul, dar mai mult mia placut primul comment...o poveste buna de spus pt cei care se gandesc la sinucidere...
eu nu condam sinuciderea...e liberul arbitru...al fiecaruia...
e greu sa condamni unele persoane...pt ca sunt multe cazuri...adolescenti in principal...unii cu probleme mai reale ( batai, saracie ) care chiar nu au nici o vina si nu au cum sa fie ajutati...de apuca o depresie...nu ai cu cine sa vorbesti...mai te injur unu...atunci cand esti introvertit, singur, fara prieteni, fara parintii care sa discute cu tine, care sa te inteleaga...ce faci? te duci la psiholog?! care?! ca la noi in romania nu exista asa ceva...sau nu ai bani suficienti...momentan, cred ca, stam bine...adik nu se sinucid asa de multe persoane...deci...e bine...nu avem nevoie de mai mult...

igaveuponlife spunea...

E de neinteles in primul rand pentru cei care nu au avut niciodata motive (sau scuze) sa se sinucida. Reactia oamenilor cu privire la acesti sinucigasi este de cele mai multe ori gresita.
Suicidul este defapt un act complex care necesita mult timp de gandire, nimeni nu ia decizia asta in secunda doi.
Oamenii renunta la viata dintr-o sumedenie de motive. Din dragoste, aici intervenind durerea sufleteasca, o durere mai intensa decat oricare alta, o durere ce nu poate fi combatuta cu niste calmante, bandaje, operatii sau atele. Perioada de convalescenta poate oscila intre cateva zile si cativa ani.
Lipsa banilor, datoriile mari, faptul ca ai ramas pe drumuri. Aici oamenii sunt constienti de sansa cuiva de a castiga la loto pentru a rezolva aceste probleme, vad bulgarele care vine cu viteza de pe deal, din ce in ce mai mare si clacheaza.
Cat despre sinuciderea asistata in cazul celor cu bolio incurabile, cu dureri mari si un sistem care nu le poate alina macar putin din aceste dureri, sunt perfect de acord.
Viata merita traita, intr-adevar, insa nu toti pot suporta durerea atat de bine. Foarte multi o sa aleaga calea cea mai usoara, si nu e vorba de lasitate ci de egoism.

Anonim spunea...

Egoisti sau nu, cei care se sinucid nu mai vor sa lupte.Punct.Nici cu viata,nici cu durerea sufleteasca (care este cea mai covirsitoare),nici cu singuratatea,nici cu izolarea la care te supune societatea.Cind simti ca nu mai faci parte din lumea in care traiesti si ca nu te iubeste nimeni, de ce sa mai traiesti? Pentru cine ? De ce sa trabuiasca sa te trezesti in fiecare zi sa o iei de la capat ? Cui foloseste asta ?
Viata merita traita pentru cine este iubit,ocrotit,sprijinit la nevoie si conteaza pentru alte persoane.Altfel,nu.

Anonim spunea...

In acest moment nu te gandesti la nimic anume, sau poate asa sunt eu, pur si simplu sa termin. A urat cineva de aici o persoana asa de mult incat sa doreasca ca acea persoana sa moara? Imaginativa acea ura pentru voi insiva.

Panzer spunea...

nu cred ca poti sa ai atat de multa ura pe propria persoana incat sa decizi sa-ti sfarsesti viata.

The Pillowman spunea...

E naspa sa nu gasesti raspuns, sens, rost, in viata...
si atunci...

There's an army of bodies under this river, people who ran out of time, out of friends. I could feel the dead down there, reaching up to welcome me as one of their own. It was an easy mistake to make.
The next time they drag this river, they'll find me on the bottom with the rest of them.
And there won't be anybody left to say i was different

Anonim spunea...

Ma bucur ca tie iti place viata pe care o ai, imaginea despre lumea in care traiesti si propria persoana raportata la ea.

Dar retine un lucru, nu mai iti da cu parerea despre ce fac altii cu viata lor.

Nu te afecteaza pe tine personal, nu iti lezeaza interesele si este un gest ce tine de alegerea si intimitatea fiecaruia.

Exista dureri la fel de mari ca o nenorocita de metastaza sau un handicap .

Nu totul se limiteaza doar la ce vedem la un om : ca e in agonie sau ca se chinuie cu niste dizabilitati.

Cele sufletesti nu le vede nimeni, dar ele exista acolo, poate mai profunde si mai nocive decat un cancer malign.

Asa ca fiecare om are dreptul sa puna capat oricand doreste sau daca doreste asta, pentru ca viata se percepe la nivel individual nu colectiv.

Nu simti tu durerile altuia si nici el pe ale tale.

Cat despre lasitate, mai gandeste-te la toate compromisurile pe care le-ai facut in viata ca sa ai un job decent, ca sa te remarci cumva in mediul in care traiesti etc etc si dupa aceea sa-mi spui cine este las.

Confunzi lupta pentru supravietuire cu orice pret (care este in apanajul tuturor creaturilor vii) cu un gest eroic demn de respect .

Nu te mai mintii ca tarandu-te pe pamant (unii chiar asta fac - la figurat desigur) esti vreun curajos fata de ala care pune capat .

Nu! Esti doar mai fricos si dispus sa faci orice, legandu-te de o viata care nu-ti ofera decat mizerie si umilinte.

Dar trebuie si putina constiinta pentru a realiza asta, iar majoritatea creaturilor vii de care vorbeam mai sus au scuza de a nu detine asa ceva.

Anonim spunea...

M-a intrebat cineva daca vreau sa ma nasc?

Anonim spunea...

nu crezi ca sinucigasii constientizeaza faptul ca nu sunt intelesi?.....ca se simt singuri si privesc viata ca pe o mare problema pe care se simt nevoiti sa o rezolve singuri ?? Ideea de a infrunta singuri ceva ce ii impovareaza ii fac sa aleaga sa puna capat........sunt convinsa ca foarte multe persoane au gandit macar o singura data ca ar fi mai simplu sa puna capat la ceva ce nici macar nu au cerut......nu alegem sa ne nastem.........e urat sa alegem cand sa murim......ar fi mult prea frumos sa invatatm sa ajutam ,neconditionat,Poate ca asa ar exista mai putine sinucideri ,de disparut definitiv e imposibil.....

Anonim spunea...

eu ce plm sa mai zic,sunt student,22 de ani inca putin si ajungeam si inginer:)) si plm am fibroza gradul 4,mi e si scarba sa ma sinucid

Anonim spunea...

iti dau mare dreptate asa gandesc si eu

Anonim spunea...

perfect adevarat

Trimiteți un comentariu